Ucraina impune noi reguli de intrare şi ieşire de pe teritoriul peninsulei Crimeea

Intrarea sau ieşirea de pe teritoriul peninsulei ucraiene Crimeea se face dar în baza unor permise speciale eliberate de către subdiviziunile teritoriale ale Serviciului de Stat pentru Migraţie al Ucrainei.

Noua procedură aprobată de Guvernul de la Kiev a intrat deja în vigoare. Astfel, intrarea şi ieşirea de pe teritoriul Crimeei este posibilă doar prin punctele de control destinate traficului rutier — "Kalanciak", "Ciaplin" şi "Ciongar" şi cele destinate traficului feroviar — „Herson", "Melitopol", "Vadim" şi "Novoalekseevka".

Permisele se eliberează în următoarele cazuri: vizitarea unei rude care locuieşte pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei, deţinerea de proprietăţi pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei, decesul rudelor care locuiau în această regiune, întreprinderea curselor permanente de către lucrătorii căilor ferate încadraţi în câmpul muncii sau dacă scopul vizitei este protejarea intereselor naţionale ale Ucrainei, precum şi funcţionarilor diplomatici care oferă servicii consulare.

Permisele, care pot fi cu intrări unice sau multiple, urmează a fi eliberate în decurs de 5 zile lucrătoare de la depunerea setului de documente, care trebuie să conţină următoarele documente:

1) cererea conform modelului;
2) paşaportul (după prezentare se restituie);
3) un document care confirmă şederea pe teritoriul Ucrainei în baza unui temei legal;
4) o copie a paginii paşaportului cu datele personale ale persoanei, cu traducere în limba ucraineană, certificată în mod corespunzător;
5) documente care dovedesc scopul intrării pe teritoriul ocupat temporar de Ucraina:
— copii ale documentelor, care confirmă legăturile de rudenie ale cetăţenilor străini şi a apatrizilor, precum şi locul de reşedinţă al rudelor apropiate şi membrilor familiei pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei;
— o copie a documentului care confirmă decesul rudelor apropiate care locuiau pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei;
— un document care confirmă înmormântarea rudelor apropiate sau membrilor familiei pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei;
— documente care confirmă dreptul de proprietate asupra imobilelor;
— solicitare sau confirmare de la MAE pentru diplomaţi;
— alte documente care pot dovedi scopul vizitei;
6) un document care confirmă deţinerea mijloacelor financiare suficiente pentru perioada şederii planificate pe teritoriul Ucrainei sau a garanţiilor corespunzătoare din partea părţii gazdă;
7) trei fotografii cu dimensiunile 3,5 х 4,5 cm.

Permisele vor fi eliberate numai adulţilor, iar datele privind copiii vor fi introduse în formularul părinţilor.